Atenție la ceas! În noaptea de 24 spre 25 octombrie trecem la ora de iarnă: ora 04:00 devine 03:00. Ai o oră în plus de somn înainte de cursă, dar nu uita să îți potrivești ceasurile.

Vă așteptăm la RUN FOR GENOMICS 2026 împreună cu peste 1000 de alergători deja înscriși gratuit!


Evenimentul va avea loc DUMINICĂ, 25 OCTOMBRIE 2026 la Arena Națională, intrarea dinspre Monumentul Generației de Aur si Str. Maior Ion Coravu. Vă rugăm să urmăriți ultimele informații despre eveniment pe această pagină web. 

Înscrierile pentru editia din 2026 sunt gratuite și au fost lansate în data de 9 septembrie 2026!

Vă puteți înregistra completând următorul formular: https://www.runforgenomics.com/%C3%8Enscriere-2026

Pregătim în acest moment organizarea celei de-a doua ediții a Run for Genomics, care va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, eveniment asociat sărbătoririi a 5 ani de existență a Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică!

Cu peste 1.100 de participanți înscriși la prima ediție a Run for Genomics, în 2025, ne așteptăm anul acesta la un număr cel puțin la fel de mare, dacă nu chiar mai mare. În plus față de anul trecut, ni se alătură ca partener și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.


PROGRAM 

Ridicarea kitului — te rugăm să NU lași pentru ziua cursei 

  • Locație: Str. Avrig nr. 3, Sector 2, București - in holul de la parter
  • Vineri, 23 octombrie 2026: 14:00–18:00
  • Sâmbătă, 24 octombrie 2026: 10:30–16:30
  • Duminică: NU recomandăm ridicarea kitului (doar cazuri excepționale).
    ➡️ Vino vineri sau sâmbătă: este mai rapid, eviți aglomerația și intri în zona de start fără stres.

Duminică, 25 octombrie 2026 - program pe scurt

  • 08:00 - deschidere zonă eveniment & check-in (pentru cei care chiar nu au putut ridica kitul înainte)
  • 09:30 - Start 3 km (3 tururi ale Arenei Naționale; încălzire la 09:15)
  • 11:00 - Start 9 km (9 tururi ale Arenei Naționale; încălzire la 10:45)
  • 13:15 - Premiere
  • 10:00 - 15:00 - activități & zone pentru participanți


Când să ajungi: 

  • pentru 3 km: cu 45–60 min înainte de start
  • pentru 9 km: cu 60 min înainte (ca să prinzi încălzirea și zona de standuri)


De ce merită să ajungi devreme (chiar dacă alergi la 9 km) 

  • „Aleea bolilor rare” — dialog direct cu pacienți și specialiști
  • Standuri pentru sănătate
  • Puncte de hidratare, zonă de relaxare post-cursă, photo corner
  • Spațiu de donații - susținem dezvoltarea medicinii genomice și accesul pacienților la servicii medicale inovative


Traseu & acces Alergăm în jurul Arenei Naționale, fiecare tur are 1km. Te rugăm să îți planifici sosirea - pot exista restricții de circulație în perimetru. 

Ce să aduci și alte detalii utile 

  • Act de identitate pentru verificare vizuală (sau pe telefon) pentru a participa la Turul ghidat, pentru cei care s-au înscris suplimentar la acesta
  • Numărul de concurs se poartă pe partea frontală, vizibil
  • Haine potrivite vremii, o sticlă reutilizabilă (ai reumplere la fața locului


Cum ajungi: 

În parcul din jurul Arenei Naționale se poate intra doar pe două căi. Intrarea de pe Bd. Pierre de Coubertin este închisă. Intrarea de pe Bulevardul Basarabia: 

  • Autobuz: linia 640, stația Arena Națională
  • Metrou: M1, stația Piața Muncii

 Intrarea de pe Strada Maior Ion Coravu (la Monumentul Generației de Aur): 

  • Troleibuz: liniile 85 și 90, stația Aura Buzescu
  • Autobuz: linia 104, stația Aura Buzescu
  • Metrou: M1, stația Piața Muncii sau Piața Iancului

 Pot exista restricții de circulație în zonă, așa că îți recomandăm să îți planifici drumul din timp. 

 

Traseul și numărarea turelor: 

Alergăm în jurul Arenei Naționale, pe o bandă dedicată și delimitată. Un tur are 1 km: 

  • cursa de 3 km înseamnă 3 ture;
  • cursa de 9 km înseamnă 9 ture.


Fiecare concurent este singurul responsabil de numărarea propriilor ture. 

Pe traseu nu există niciun indicator care să arate câte ture a parcurs fiecare alergător. Timpii vor fi publicați ulterior pe site, în funcție de numărul de concurs. Ce să aduci 

  • Numărul de concurs, purtat în față, la vedere
  • Echipament potrivit vremii din ziua cursei. Nu va exista garderobă pentru bagaje sau haine.
  • O sticlă reutilizabilă, pe care o poți reumple gratuit la fața locului

Vino alături de familie, prieteni și colegi! Fiecare participant ne ajută să ducem mai departe mesajul: cercetarea contează, iar persoanele cu boli rare au nevoie să fie văzute, ascultate și sprijinite. Ne vedem duminică la start! Echipa Run for Genomics https://www.runforgenomics.com/


Vă mulțumim mult pentru susținerea genomicii prin participarea la Run for Genomics! 

Ne vedem la start!

Echipa Run for Genomics